Deoarece nu este o perioada potrivita de mers la mare m-am gandit sa ma duc cu imaginatia pana acolo. Deci e soare e vrumos suntem in Vama si in niste slipi negrii trece "unu bun"(=P~) pe langa mine, mai mult de atat se impiedica si cade pe ciarsaful meu. Sa descriu mare. E destul de agitata, mirosul de sare este puternic si nisipul fin. Hahaha, e o casuta din paie pe plaja, in care sunt doar eu cu el, "Fat-Frumos", si ne privim, am uitat sa zic ca mai e si marea care rade alaturi de noi. Nimic mai frumos, totul pare perfet. Ne ridicam si pasim in mare, cred ca mi-a intrat putin nisip in ochi, dar nu e nimic, apa o sa ma ajute. Nu stiu cum se face ca nu e nimini pe plaja. Doar noi intr-un infinit sincretizat de albastrul cerului si al apei in consonanta cu maroul deschis al nisipului. Ce vis frumos, dar m-am trezit si am revenit la realitate. Visele te ajuta sa-ti faci un obiectiv, sa incerci sa reusesti tot ce ti-ai propus. Am simtit marea alaturi cand am scris acest articol si inca o simt, pentru ca mereu va fii acolo, undeva in mine, iar Vama Veche va reprezenta un lucru unic, pe care nici L.A.-ul, nici Coasta de Azur nu-l pot inlocui. Si stiti de ce? Pentru ca ma defineste, ma face sa ma redescopar si sa inteleg ca pentru cateva zile “Lumea e a mea!”.
