Nirvana Time.

O cafea fierbinte ma trezeste in dimineata asta [11:16]. Din sertarul cu ganduri aruncate ``de-a valma`` incer sa elimin cateva. Este una din diminetile acelea in care nu stiu cine sunt si ce vreau, in care totul e perfect asa cum e, insa paradoxal, nu-mi place nimic. Simt nevoia sa tip, sa plec departe, sa ma arunc intr-o prapastie fara sfarsit, sa fiu pierduta in timp.
Nu stiu de ce i-am dat acestui articol titlul "Nirvana Time" nu ma simt nici fericita si in momentu' asta ascult Deep Purple. Lucruri fara noima se intampla fara macar ca eu sa-mi dau seama. Simt ca fiecare secunda care se scurge trece prin mine aruncandu-ma din ce in ce spre abis. Si ma intreb "ce rost are sa cautam fericirea?" poate ca ea nici nu exista, poate ca e un simplu concept care ne-a fost implantat la nastere. Deci daca fericirea e ceva efemer precum noi, ce rost au toate cele din jurul nostru? Spre exemplu, aseara eram fericita, imi inchipuiam o inmormantare, a mea, la care erau stransi foarte multi prieteni. Disperarea si tristetea lor, fie ea si fictionala, ma facea...fericita, simteam cum prin sange imi curge o stare absoluta. Am adormit cu aceasta imagine, cu un zambet diabolic sters pe fata.
In concluzie, aceasta stare, fericirea, este ceva subiectiv, care la un anumit nivel ne face sa nu mai fim oameni.