vineri, 27 ianuarie 2012

E frumos sa visam.

B:Buna!Pot sa te deranjez cateva minute?
F:Buna!Da, cred ca poti.
B: Imi e foarte greu sa-ti spun asta, mai ales ca nu am mai facut asa ceva. Nu sunt mandru ca fac asta aici dar probabil fata in fata nu as fi putut. Dar stii de ce? Pentru ca prezenta ta ma acapareaza, pentru ca atunci cand te uiti la mine nu mai stiu cum ma numesc. Pur si simplu pentru mine esti perfecta, fiecare defect pe care unii il remarca la tine mie mi se pare cea mai mare calitate pe care o ai. Si nu inteleg cum de o fata ca tine, perfecta, se poate atasa de un baiat ca mine.Doamne, sunt atat de imperfect pe langa tine..nu inteleg cum de vrei sa porti o cunvorbire cu mine.Si acest lucru crede-ma ca ma dispera si ma face sa te plac din ce in ce mai mult. Fiecare privire fugitiva pe holuri ma face sa ma prabusesc, simt cum inima imi este sagetata. Cand iti vad chipul angelic insotit de acei ochii perfecti iti citesc ardoarea ultimului sarut, ma cutremur.Ma gandesc cat de nedemn sunt de toate acestea. Stiu ca dragostea ta imi apartine doar mie si acelasi lucru il fac si eu pentru tine dar cu toate astea nu vreau sa te am in intregime, vreau decat sa te admir, sa simt durerea lipsei tale. Oare sunt sadic? Nu, sunt las. Din lasitate am renuntat la tine, mi-a fost frica sa nu ma indragsotesc si sa sufar insa tot ce am facut a fost sa aman suferinta, pentru ca nu am putut sa nu ma indragostesc de tine. Acum insa e prea tarziu pentru regrete, stiu asta. Nu-ti cer sa fi a mea, nu!Tot ce vreau e sa-mi cer scuze si sa afli ca acum te iubesc ca un caine, ca as da totul ca sa te am.
F:Ai dreptate,ar fi prea tarziu daca nu as simti ca inebunesc atunci cand as fi langa tine. Probabil ca nici nu as mai raspunde. Dar inca simt. Te vreau mai mult ca niciodata si nu din cauza ca mi-ai spus astea, nu! Te vreau pentru ca esti TU! Pentru ca TU imi cutremuri intreaga fiinta, pentru ca ma faci sa ma simt unica, iubita si frumoasa. 
<3<3<3<3

marți, 17 ianuarie 2012

Nirvana Time.


O cafea fierbinte ma trezeste in dimineata asta [11:16]. Din sertarul cu ganduri aruncate ``de-a valma`` incer sa elimin cateva. Este una din diminetile acelea in care nu stiu cine sunt si ce vreau, in care totul e perfect asa cum e, insa paradoxal, nu-mi place nimic. Simt nevoia sa tip, sa plec departe, sa ma arunc intr-o prapastie fara sfarsit, sa fiu pierduta in timp.
Nu stiu de ce i-am dat acestui articol titlul "Nirvana Time" nu ma simt nici fericita si in momentu' asta ascult Deep Purple. Lucruri fara noima se intampla fara macar ca eu sa-mi dau seama. Simt ca fiecare secunda care se scurge trece prin mine aruncandu-ma din ce in ce spre abis. Si ma intreb "ce rost are sa cautam fericirea?" poate ca ea nici nu exista, poate ca e un simplu concept care ne-a fost implantat la nastere. Deci daca fericirea e ceva efemer precum noi, ce rost au toate cele din jurul nostru? Spre exemplu, aseara eram fericita, imi inchipuiam o inmormantare, a mea, la care erau stransi foarte multi prieteni. Disperarea si tristetea lor, fie ea si fictionala, ma facea...fericita, simteam cum prin sange imi curge o stare absoluta. Am adormit cu aceasta imagine, cu un zambet diabolic sters pe fata.
In concluzie, aceasta stare, fericirea, este ceva subiectiv, care la un anumit nivel ne face sa nu mai fim oameni.

duminică, 15 ianuarie 2012

Like a stone.

Un prim semestru care nu-l pot cataloga nici oribil nici superb. Am iubit, am pierdut, m-am distrat, am incheiat prietenii care pareau sa fie indestructibile, am plans, am ras, am cunoscut oameni noi si am legat alte prietenii.
Pot sa spun ca acest prim semestru de liceu m-a schimbat enorm. Mi-a oferit perspective noi si m-a maturizat, facandu-ma sa ma redescopar. Am gasit in launtrul meu o mica potrtiune pe care nici nu credeam ca o am, insa am reusit sa o inchid inainte ca situatia sa fie prea dramatica. Povestile de liceu se spune ca sunt cele mai memorabile, in aceasta prima perioada mi-am inceput propria poveste, iar acestei povesti tocmai i s-a incheiat primul capitol. Sunt nerabdatoare, insa cel mai important sunt speriata de ceea ce va urma. Mi-as dori sa pot sa dau timpul inapoi si sa-l opresc in momentele care m-au facut aproape sa plang de fericire, insa cum acest lucru nu se poate intampla o sa ma multumesc cu descoperirea altor momente care sa merite sa fie pastrate.
Si totusi, am un sentiment de regret si de dor. Imi e dor nebun de anii in care nu aveam nicio grija, cand obrajii mei nu cunosteau lacrimile si inima nu stia ce e aia "durerea".
Astfel s-a incheiat primul semestru de liceu si pot sa spun ca am trecut cu bine peste el cu toate ca am intampinat multe obstacole.
<3<3<3