Bye!

Vreau sa imi iau ramas bun de la toti cei care mi-ati citit si apreciat articolele. Aceasta va fi ultima mea postare, blogul insa va ramane. De ce? Pentru ca, sincer, nu vad ce folos are...astazi mi s-a demonstrat ca rautatea umana poate distruge orice frontiera. Sunt prea multi oameni care fac rau de "dragul" de a face asa ceva si acei oameni ma dezgusta. Pana cand nu voi intelege aceasta "placere" de a face rau fara a avea un avantaj propriu nu voi mai posta absolut nimic.Acestea fiind zise, va spun: "La revedere!"   http://www.youtube.com/watch?v=IT-9lSSu658

Asculta si taci!

Nu pot sa-mi manifest mai mult greata fata de copiii care stau si nu fac nimic si lasa tara asta sa se duca dracu'. O sa ma intrebati cum putem noi ajuta. E simplu, dar nu o sa va spun eu asta pentru ca a facut-o altcineva in n-aintea mea. Va rog doar sa va rapiti 7 minute din viata pentru a realiza ca nu se mai poate trai asa. Va lasa cu Tudor Chirila sa vedeti cat de mult gresiti cu fiecare minut care trece din viata voastra(si a mea daca va deranjeaza,ca sa nu zice-ti ca "ma dau mare" sau ma consider "superioara") tampita si risipita cu toate prostiile.

http://www.youtube.com/watch?v=_UlQysfpqds

Vreau la mare! Vreau in Vama!

Deoarece nu este o perioada potrivita de mers la mare m-am gandit sa ma duc cu imaginatia pana acolo. Deci e soare e vrumos suntem in Vama si in niste slipi negrii trece "unu bun"(=P~) pe langa mine, mai mult de atat se impiedica si cade pe ciarsaful meu. Sa descriu mare. E destul de agitata, mirosul de sare este puternic si nisipul fin. Hahaha, e o casuta din paie pe plaja, in care sunt doar eu cu el, "Fat-Frumos", si ne privim, am uitat sa zic ca mai e si marea care rade alaturi de noi. Nimic mai frumos, totul pare perfet. Ne ridicam si pasim in mare, cred ca mi-a intrat putin nisip in ochi, dar nu e nimic, apa o sa ma ajute. Nu stiu cum se face ca nu e nimini pe plaja. Doar noi intr-un infinit sincretizat de albastrul cerului si al apei in consonanta cu maroul deschis al nisipului.

Ce vis frumos, dar m-am trezit si am revenit la realitate. Visele te ajuta sa-ti faci un obiectiv, sa incerci sa reusesti tot ce ti-ai propus. Am simtit marea alaturi cand am scris acest articol si inca o simt, pentru ca mereu va fii acolo, undeva in mine, iar Vama Veche va reprezenta un lucru unic, pe care nici L.A.-ul, nici Coasta de Azur nu-l pot inlocui. Si stiti de ce? Pentru ca ma defineste, ma face sa ma redescopar si sa inteleg ca pentru cateva zile “Lumea e a mea!”.

Next or not?

Avem puterea sa trecem mai departe sau fantoma fostului ne bantuie? O sa depasim acea privire unica, acel zambet care nu dispare din cap? In situatia unei impacari , reusim imbinam trecutul cu prezentul? Iata doua idei aparent diferite care ar putea crea un perfect impreuna ca ciocolata si untul de arahide.Ganditi-va ce usor ar fi daca ar exista o procedura chirurgicala rapida care sa smulga amintirile urate si greselile si sa lase doar plimbarile amuzante si vacantele speciale. Dar pana cand ziua aceea va sosi ce e de facut? Sa ne bazam pe aceeasi veche filosofie de varf de ac de a ierta si uita? Putem ierta, dar putem cu adevarat uita? Putem atunci sa iertam cu adevarat daca nu putem uita? Nimic nu este mai rau decat sa ti se aduca aminte in fiecare zi de greselile tale si sa simti ca nu mai are nimeni incredere in tine. Un concept poate putin depasit in societatea de astazi dar care inca mai bantuie.

...

O sa las decat aceste idei pentru ca simt ca nu pot gasi un raspuns la aceste intebari si nu vreau sa va plictisesc.

Cine suntem?

Vreau sa ies afara, dar nu am cu cine!

Vreau sa merg pe luna, dar nu am racheta!

Vreau sa scriu mai des pe blod, dar nu am timp!

De ce intervine mereu"dar"?  Putem incerca sa-l facem sa dispare? Daca tot ce ne-am dori s-ar indeplini intr-o secunda, am fi cu adevarat fericiti? Sa ne imaginam ca totul este posibil! Am descoperi ca devine o rutina si ne-am transforma din oameni fericici in unii care fac mereu aceleasi lucruri

Este atata agitatie in jur. Toata lumea pare Ok. Dar oare asa sa fie? Incercam sa ne ascundeam in spatele unei cortine care nu va fi trasa niciodata. Cu toate astea aveam persoane care ne sunt alaturi, insa care nu ne cunosc cu adevarat. Lucrurile materiale par sa constituie apogeul perfectiunii. Nu ne dam seama cu adevarat de cine suntem, sau cel putin nu vrem sa ne dam seama. Poate o masina si o casa sa cucereasca "publicul" obisnuit?  Suntem judecati in functie de bani si prietenii vin odata cu ei. Insa daca ne comportam asa, o sa ne mai aducem aminte cine suntem cu adevarat? O zi obisnuit se poate transforma in una unica prin simpla aparitie a cuiva care sa ne readuca zambetul pe buza. Totusi, putem sa le avem pe toate?

Nevroza

Nu mai suport! Vreau sa plec, sa nu mai vad pe nimeni, sa ma duc dracu' si sa nu-mi mai pese de nimic. De ce imi iese totul pe dos? Pentru un moment e perfect si apoi se ruineaza. De ce? Cum pot sa scap de toti?Cum? De ce oamenii minint atat de mult? De ce nu putem sa fim normali sa sa facem ceea ce simtim? De ce am atatia nervi? De ce nu iese totul cum am planuit? De ce mi-am pierdut atata timp? De ce? Cate intrebari si niciun raspuns....nu mai pot...nu mai suport...blogul este singurul"popa" la care ma pot spovedi[cu toate ca gandurile mele din acest moment vor mi citite de mai multi]. NU MAI POT! Sincer, nu stiu exact ce-mi provoaca aceasta stare, dar vreau sa fie cineva care sa-mi spuna" Hei, totul o sa fie bine, calmeaza-te!". S-au intamplat atatea lucruri in aceasta zi oribila, as face orice ca sa mi se indeplineasca o dorinta, o dorinta ascunsa care in momentul asta striga cu disperare ajutor, care imi devoreaza fiecare parde din corp. Doamne, ce am? Ce tot spun? Am inceput sa vorbesc fara sens, sa va stresez cu problemele mele. 

"Si plâng si eu si tremurând/Pe umeri pletele-i resfir.../Afara târgul sta pustiu, /Si ninge ca-ntr-un cimitir." Ce versuri frumose care oarecum ma linistesc. Cred ca pana sa vina cineva sa'mi spuna ca o sa fie "ok" o sa raman cu Bacovia si Aiden. Va multumesc pentru timpul acordat si scuzati-ma ca v-am plictisit cu "Nevroza" mea. Pa!

Ta na na :x

Nu am nici cea mai mica idee ce sa scriu...azi nu am inspiratie...nu vreau sa abordez o tema politica, nici ceva pueril, oricum o sa va plictisesc. Deci, ce sa barfim?>:)Gata stiu....Nu, nu stiu..Mai stati 2 minute...A da..am uitat sa-mi cer scuze ca scriu rar pe blog, gata, mi-am cerut. Next! Despre ce vorbim azi?=))Deci stiu..."Sex in the city", prestigiosul serial care a facut furori. Ma gandesc ca daca o sa ma apuc sa povestesc anumite faze o sa credeti ca am vazut un film porno, dar nu e asa, nu contine scene nud[bine doar pana la bust] dar are o tema mai"delicata". Filmul abordeaza femeia din New Yourk, careia nu-i pasa ne nimeni si de nimic, care o face cu primul si in maxim 4 ore o vazi facand-o cu altu'. Dar, merge si pe cordonata iubirii, a dragostei imposibile, a inimilor"rupte", a razbunarii, dar si a fricii ca va fi doborata din nou din punct de vedere emotional. In orice caz este descrisa femeia asa cum ar trebui sa fie: puternica. Filul incurajeaza femeile sa ia locul barbatilor si sa fie ele nesimtite, sa faca sex apoi sa plece, sa se bucure de placere si sa nu ofere nimic in schimb.

 In fine...hai sa mai vorbim de altceva[am facut destula reclama]....De ce ne indragostim mai repede vara? La bun...de ce? Caldura provoca senzatii ciudate influentand creierul si inima, facandu-ne sa simtim “fluturasi in stomac”. Stiti, devine chiar ciudat, eu pun intrebari si eu raspund :)). Oricum cui ii pasa?

Si cum toate articolele trebuie sa aibe un finel si al meu o sa se bucure de asa ceva. Va rog sa nu ma injurati ca am vorbit despre lucruri mai tampite, dar asa mi-a venit si....Pa!